Cele mai bune cărți pentru copii de Crăciun scrise de autorii premiului Booker | Premiile Booker
Zona de relaxare
vineri, 19 decembrie 2025
Sărbătoarea Crăciunului
Povestea lui Moș Crăciun
Cândva, demult, la marginea unui oraș, trăia un meşter bătrân care făcea
jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste şi răbdare. Erau minunate
jucăriile şi nu semănau una cu alta. În Ajunul Crăciunului, bătrânul meşter
pleca prin oraş să-şi vândă jucăriile. Oamenii din acel oraş nu erau prea
bogaţi. Meşterul le vindea jucăriile pe mai nimic. Dar asta nu-i scădea cu
nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în
dimineaţa de Crăciun. Până într-un an în care meşterul vânduse toate jucăriile
şi se întorcea spre casă. La marginea oraşului s-a oprit să privească pe o
fereastră. Ştia că acolo locuieşte o familie săracă şi se întreba ce jucării or
fi primit copiii din casa aceea. Trei copii visau cu voce tare:
- Dacă am avea un soldățel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns...
- Ne-am juca împreună şi nu ne-am certa niciodată pentru el.
Bătrânul ştia că nu i-a mai rămas nicio jucărie şi tare ar fi vrut să le
dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldăţel de plumb răsărise, nu se
ştie de unde, în fundul sacului. Şi, astfel, dorinţa celor trei fraţi sărmani
s-a îndeplinit. În drum spre casă, bătrânul gândea: „Aş vrea să pot face atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una
fiecărui copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le
cumpere”. Şi cum mergea aşa, pe gânduri, văzu în zăpadă un pui de căprioară
care-l privea cu ochi trişti.
- Sărmană făptură, ce te doare?
Se pare că puiul de căprioară se rănise la un picior. Cum a ştiut şi cu ce
a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana şi l-a ajutat să se ridice. Atunci
făptura aceea gingaşă i-a vorbit cu glas limpede ca de copil:
- Acum văd că ai o inimă bună. Dorinţa ta se va împlini.
Ca din pământ a apărut o sanie fermecată purtată în zbor de nişte reni
minunaţi. Şi bătrânul s-a înălţat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume
de basm. Chiar şi straiele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în nişte straie
neobişnuite de culoare roşie. N-ar fi putut spune cât şi pe unde l-a purtat
sania fermecată.
Într-un târziu, a simţit cum coboară lin într-un ţinut. Bătrânul meșter a
plecat prin orașul înzăpezit, unde îl aştepta o căsuţă cu ferestrele luminate.
O mulţime de pitici ca şi cei din poveşti l-au întâmpinat bucuroşi. Piticii
erau harnici şi îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materiale se găseau
din belşug căci, nu se ştie cum, se înmulţeau mereu şi nu se terminau
niciodată. Iar bătrânul meşter priceput îi îndruma pe pitici şi împreună făceau
jucării, mereu mai multe şi mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume,
jucăria pe care şi-o doreşte.
În seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casă, ei aduc vestea
minunată a naşterii Domnului şi urează un an bun şi îmbelşugat. Târziu, când
noaptea se lasă, copiii se cuibăresc în pătucurile lor. În urechi le mai sună
încă zvonul de colinde: „O, ce veste
minunată...”. Apoi adorm şi visează... Dar, oare, vis să fie? Este noaptea
în care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, în dimineaţa de Crăciun, în
jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a
fost uitat. Iar după numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Moş Crăciun şi
aşa a rămas până astăzi. De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când
stăm cu toţii în jurul mesei încărcate cu bunătăţi, nu trebuie să-i uităm pe
cei sărmani. Moşul are grijă de ei o dată pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei
mereu.
Recomandări de cărți de Crăciun
Cele mai bune cărți pentru copii de Crăciun scrise de autorii premiului Booker | Premiile Booker
-
Ursulețul a fost la antrenament de gimnastică împreună cu Elena Un weekend cu Horațiu Ziua de sâmbătă a fost tare plina." U...
-
Povestea lui Moș Crăciun Cândva, demult, la marginea unui oraș, trăia un meşter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele ...